5.55 am. Astept sa vina Aghy sa ma ridice din statie. Zaresc Bestia Rosie. In fata e Vasi, eu imi indes toate cele si ma „cazez”rapid la locul meu preferat pe bancheta din spate. Nu stiu cum se face dar, imi place la nebunie locul din spate-dreapta. Ador sa ma tolanesc pe bancheta din spate a Bestiei Rosii, mai ales la orele matinale. Chiar imi spuneam in drum spre statia de bus, ca abia astept sa ma trantesc pe bancheta si sa lenevesc.
Pornim cu directia Reghin. Gandul ne duce spre muntii Caliman, unde nu am ajuns pana acum. La Reghin va trebui sa mai asteptam, venind dinspre Tg. Mures, pe Adi, Andrei, Luci si Serghei. Drumul intre Cluj si Reghin e un chin. Nici vorba sa poti inchide un ochi. Plin de denivelari si de curbe. Ma tot chinui sa dorm si nu reusesc. Parcurgem destul de rapid drumul si ne si „trezim”intr-o benzinarie la iesirea din Reghin. Aghy fuge sa-si cumpere o cafea. Eu si Vasi stam linistiti in masina. E soare, dar foarte frig. Dupa o vreme Vasi constata ca nu si-a cumparat paine. Dam rapid o fuga spre o parte a orasului unde gasim o alimentara deschisa, si ne si intoarcem spre benzinarie. Ma gandeasc sa imi cumpar si eu o cafea, ca mi-am facut pofta cu cafeaua lui Aghy. Pana sa ies din benzinarie, grupul de la Tg. Mures a si sosit- Andrei, Adi, Luci si Serghei. Ne suim rapid in masini si pornim pe drumul ce uneste Reghinul de Toplita. Drumul e foarte bun, de data asta chiar imi place cum stau, in sfarsit am confort! Aghy incearca sa tina pasul cu masina lui Andrei, care e in fata noastra, dar cu un motor ceva mai puternic. Bestia Rosie, parca-si da sufletul, dar nici vorba sa cedeze. Trecem rand pe rand satele insirate pe raul Mures, si ajungem la intersectia noastra. Imediat dupa satul Lunca Bradului, cotim stanga pe drumul de acces de pe valea Ilvei. De-aici se termina asfaltul, iar dupa nici 200 m ne oprim la sediul salvamont. Ne debarcam si intram inauntru. Facem cunostinta cu Nora, care ne va insoti in traseul nostru. Casuta in care isi au sediul cei de la Salvamont, este foarte frumos amplasata, intr-o poienita mica, iar inauntru e foarte primitor. Pana ce Nora isi face ultimele pregatiri, noi ne holbam la un arc cu sageti, pe care-l sucim si-l invartim, ne mai dam un ochi la sageti, facem glume…
Gata! Timpul de plecare. Nora se alatura in echipa din Bestia Rosie si pornim pe drumul forestier ce tine strans paraul Ilva. Drumul, intr-o urcare usoara, se strecoara prin padurea de molid, ca apoi sa taie prin roca vulcanica mici defilee. Totul e inghetat in jur, iar drumul devine usor inzapezit. Pe ici pe colo Bestia Rosie, isi „freaca burta”de bulgarii de zapada de pe drum. Drumul pare foarte lung, iar Nora ne confirma asta. In fata noastra, masina lui Andrei, mult mai inalta, urca rapid si fara probleme pe drumul forestier.
Dupa o vreme avem si prima problema. Bestia Rosie, a agatat un bolovan. Se aude tot mai tare si avem o senzatie usoara de toba rupta. Ne oprim si dam un ochi. Nici o problema! Avem noroc, a fost doar o alarma falsa, dar un avertisment din partea Bestiei, care ne-a dat de inteles ca suntem prea multi in masina. Nora se hotaraste sa urce in masina lui Andrei. Continuam!
Drumul devine din ce in ce mai greoi. Aghy se tine strans de masina din fata. Frana! Andrei franeaza pana la oprire, din cauza unui mic paraias inghetat. Aghy franeaza si ea. Trece Andrei, apoi incercam sa plecam…nici vorba. Suntem usor impotmoliti. Impreuna cu Vasi iesim la impins. Trecem rapid de momentul jenant in care se afla Bestia Rosie, si continuam pe drumul forestier. Dupa cativa kilometrii, ajungem si la capatul final al drumului. De-aici vom continua pe schiuri.
Ne pregatim usor schiurile, mancam cate ceva, ca apoi Aghy sa ne ofere un moment de divertisment cu noua ei jucarie: ne face balonase de sapun! Cat timp a suflat in jucaria ei, valea s-a umplut cu balonase de sapun, care mai de care, mai mari, mai colorate si pline de curaj. Unele chiar se avanta in inaltimi, purtate de curentul incalzit de soarele diminetii.
Intr-un final, ne suim si noi in „scanduri”si o luam usor pe drumul forestier, acum plin de zapada inghetata, peste care s-a asezat doua degete de pulvar. Ne imprastiem pe tot drumul forestier, ca apoi usurel sa ne regrupam in sir indian.
Drumul e intr-o urcare usoara, tinand ca reper paraul Negoiul, ce-si aduna apele atat dinspre Negoiul Unguresc cat si dinspre Vf Nicovala-Pietricel.
Din cand in cand, trebuie sa traversam apa paraului inghetat, din pacate nu pe pod, ci trebuie sa ne gasim noi o cale de traversare. Ne folosim de bucatile de gheata si traversam apa.
Continuam urcarea ca apoi intr-o bocorare usoara sa ne trezim in fata unei traversari mai serioase. Din pacate aici va trebui sa dam schiurile jos. Nu e sansa de a traversa. Unii s-au chinuit, dar nu stiu cat a meritat. Intram intr-o padure de molid, frumos impodobita cu zapada proaspata. Avem si o prima priveliste spre creasta inzapezita.
De-aici urcam mai serios, pe o viroaga inzapezita. Luci e in fata la taiat de „poteca”.
Cu schiurile lui foarte late, in spate e ditamai autostrada, de care noi evident, profitam. Cateva serpentine mai dure si ajungem intr-o frumoasa poiana, de unde avem o deschidere exceptionala spre Vf. Negoiul Unguresc 2081m alt, in stanga, iar in drepta ochii ne fug usor spre mina de suprafata de langa statia meteo, pe care o zarim „cocotata”pe vf.Ratitis 2021 m alt. Intre cele doua repere, avem saua Negoiul 1705 m alt.
Taiem poienita printr-o curba usoara de nivel si ne indreptam spre o stana parasita. Aici avem parte de pauza de masa. Ne asezam cu fata spre soare, avand ca protectie la spate peretele de lemn al stanei.
Poate fi folosita lejer si ca refugiu in caz de vreme rea. Ne scoatem cele aduse de-acasa si ne punem pe halit, moment pe care-l pigmentam cu tot felul de discutii. Aghy ne ofera iarasi un moment artistic si lanseaza cateva balonase.
Surprind in aparatul foto un balon mai lenes, care cu greu se lasa purtat de curentul rapid.
Cam vine vremea plecarii. Incepem sa ne adunam lucrurile si pornim la drum, pe un traseu nemarcat. Luci se baga iarasi la taiat de poteca, iar restul dupa el.
Urcarea este foarte frumoasa, printr-o zona de jnepenisuri. Ridicandu-ne, zarim tot mai mult din frumusetea Calimanilor. Statia meteo se vede tot mai clar, de-altfel si mina Caliman, acum acoperita cu un strat gros de zapada.
In zig-zag, Luci urca tot mai sus. Am depasit liziera padurii si paduricea de jneapan, si suntem intr-un mic „bol”, de unde Nora si Luci studiaza trasa si locul potrivit urcarii.
Zapada devine ceva mai tare, si ma gandesc sa imi scot coltarii( cutitele) pentru schi. Grupul urca pe panta usor inghetata. Uitandu-ma in fata mea, imi dau seama ca am facut bine ca mi-am pus coltatii. Mai toti au probleme cu focile, datorita ghetii. Urc fara nici o problema si sunt chiar in spatele lui Luci, care infinge cu putere canturile schiurilor, in zapada inghetata. Suntem pe o fata destul de abrupta. Urcam. In aval de noi, grupul s-a cam spart putin. Unii trag mai tare, altii se pare ca au ales abandonul. Din cativa pasi, sub un vant rece, impreuna cu Luci am ajuns in apropiere de vf. Negoiul Ungures. In spatele nostru Serghei, se avanta puternic si iasa si el in creasta. Admiram privelistea. Luci imi face o scurta prezentare a reliefului, apoi pornim spre varf.
Urcarea spre varf e lejera si foarte scurta. Atingem varful, nu inainte de a ne cobori ochii spre caldarea nordica ce se desprinde din varf. Din acest punct avem o imagine clara a peretilor dinspre nord, precum si spre varful Pietrosul 2100 m alt, cel mai inalt varf din Caliman.
Impreuna cu Serghe si Luci, pana la sosirea celorlalti, profitam de timp si ne pregatim pentru coborare. Trasa de coborare este deja aleasa, Luci e responsabil cu asta. Ajung si ceilalti.
De-aici grupul tinde la o noua ” destramare”. O parte aleg intoarcerea pe acelasi traseu, iar o parte coborarea in caldarea nordica. Aghy e inca nehotarata, nu stie exact ce grup sa aleaga. Pentru caldarea nordica suntem 4: Luci, Nora,Serghei si eu. Cum vantul rece bate destul de tare, ne si plecam spre o intrare mai lejera inspre caldare. O mare parte din creasta este presarata cu cornise mari si nu ne ramane decat sa cautam o portita de evadare spre caldare. Luci e primul care se arunca in abrupt. Ochii ne sunt atintiti spre el. Coboara ca un nebun! Chiar schiaza foarte bine, si scanduroaiele lui rup zapada in viraje. Ma uit la el si stiu ca urmez eu. Ma pregatesc, ma uit sa vad de Serghei, ca apoi sa ma las inspre caldare. Zapada nu e cea mai buna, e plin de dune de zapada, formate de vant, bine stabilizate ce-ai adevarat, dar sunt ca betonul. Mai fac cateva viraje, unele mai reusite, altele nu, si-ajung langa Luci. Urmeaza Serghei. Se lanseaza dintr-un loc mai accesibil, dar scapa si el cu bine de peretele cel mai abrupt. Noi suntem chiar la liziera padurii de jnepenisuri. Luci coboara rapid, iar eu raman sa-l astept pe Serghei. Nu stim din ce motiv Nora intarzie cu coborarea, dar probabil ca incearca sa o convinga pe Aghy sa vina si ea in caldare. Ajunge si Serghei, si dupa o scurta pauza, coboram si noi pe trasa lui Luci, ocolind tufele de jneapan. Trec pe langa o acumulare de zapada, carata de vreo avalansa cu ceva zile in urma, cateva viraje prin jneapan si ajung la Luci. Serghei e deja in miscare, iar mai sus o zarim si pe Nora care ridica nori frumosi de zapada in viraje. Serghei ajunge si el la baza padurii, si cu totii o privim pe Nora. Cateva clipe de pauza, ca apoi sa ajunga si Nora. Ne lansam iarasi intr-o ultima bucata de coborare pana in paraul si drumul forestier din valea Dumitrelul Mare. Aici, vrem nu vrem, facem o pauza, in care ne montam focile, ne alimentam si pornim usor inspre varful Negoiul Unguresc.
Luci e la inaintare iarasi, noi restul dupa el. Prima parte a urcarii se desfasoara pe firul unui parau, acum plin de zapada.
Mai intalnim zone in care ne strecuram mai greut, dar nu e un imposibil. Deja caldarea nordica e in umbra, ora e cam tarzie, iar noi va trebui sa urcam peretele acesta inzapezit. In zig-zag-uri largi, Luci taie poteca spre varf. Unul dupa altul urcam. Am o stare de oboseala in mine, care de altfel o vad si la ceilalti. Trecem pe langa avalansa intalnita si la coborare si continuam urcarea.
Cate o pauza mica, ne ofera ocazia sa privim in jur.
Dupa cateva serpentine, Luci se apropie de creasta, avand doar 2 metrii de catarat peste cornisa formata. Serghei e urmatorul ca apoi eu. Nora a ramas putin mai in spate sa se echipeze, e deja cam frig.
Ma uit la Luci cum incearca sa-si infinga canturile in zapada tare, ca apoi sa se intample un lucru urat. Un schiu ii sare din clapar si o ia la vale. Nu ne vine a crede. Urmarim schiul cum se duce. Se loveste de o creanga iesita din zapada si are un moment de franare. Am crezut ca e oprit, ca apoi sa prinda iarasi viteza spre fundul caldarii. Luci striga de nervi si disperare, noi privim schiul ca nu cumva sa-l pierdem din ochi, si surpriza: o tufa de jneapan reuseste sa intoarca schiul pe-o parte ca apoi sa-l opreasca. E ceva pana jos! Noi ne decide sa coboram pe schiuri sa-l ridicam, dar Luci e deja pornit in coborare pe picioare. Ne continuam drumul spre creasta. Serghei e deja urcat, iar Luci abia ce-a ajuns la schiu. Ajung la cornisa, o catar si eu, ca apoi sa imi dau ochii spre valea. Luci isi are montat schiul pe rucsac si urca destul de rapid. Nora ajunge si ea destul de repede in creasta si pana ce noi ne pregatim de coborare, apare si Luci, usor extenuat de urcarea pe picioare.
Impreuna cu Nora si Serghei, ne hootaram sa coboram spre poiana unde ceilalti ne asteptau, iar Luci urca inspre varf, sa dea o coborare chiar din varf. Noi ne lansam pe panta incarcata de jnepenisuri. Zapada a inghetat si s-a format o placa de gheata care se rupe sub tine. E chiar urat si ne obliga la efort. Muschii imi obosesc destul de repede incercand sa imi tin echilibrul prin viraje. Serghei e in imediata apropiere. In cateva viraje, ajung in poiana unde sunt si ceilalti. Aghy se plange de o lovitura la genunchi, care pare sa o afecteze putin. Restul isi monteaza focile si mai dau o tura prin poienita. Nora coboara si ea, iar pe Luci il zarim in urcare spre vf Negoiu Unguresc. Aghy decide sa coboare bucata de padure pe picioare. Urmeaza o bucata mai abrupta si nu vrea sa se accidenteze mai tare. Eu si Serghei ne lansam iarasi. Traversam padurea si ne inscriem in drumul forestier. Schiurile aluneca foarte bine pe urmele facute la urcare, si numai traversarile peste parau ne intrerup alunecarea frumoasa. E chiar un moment fain de relaxare acesta coborare pe drumul forestier. Zaresc si masinile, si trag o ultima franare in Parcul National Caliman. Serghei e urmatorul. Pana ce si ceilalti vor ajunge, ne punem pe mancat si pe baut un ceai fierbinte din termos. Dupa o scurta vreme apare Vasi, ca apoi Luci( care a avut un probabil o coborare super rapida), apoi Aghy si Nora. Andrei si Adi vin ceva mai usor si ajung dupa cateva minute de la sosirea fetelor. Cum deja frigul se lasa, ne si pregatim de plecare. Ne schimbam de clapari, punem schiurile in masina, mancam cate ceva, mai ales chec facut de Aghy, ne luam la revedere unii de la altii ca probabil nu ne vom mai opri pe undeva si sarim in masini. Simt putin frigul la picioare si abia astept ca Bestia Rosie sa se incinga putin. Drumul pare si mai lung, si chiar mai accidentat. S-a lasat intunericul peste valea Ilvei, iar Aghy conduce prudent ca nu cumva sa loveasca ceva bolovani de pe drum. Strabatem valea si ajungem la sediul salvamont, unde Nora ne paraseste. Ne luam iarasi ramas bun si continuam cu mentiunea sa ne vedem in benzinaria de la intrarea in Reghin cu ceilalti baieti. Somnul ma prinde repede, mai ales ca am prins si oboseala. Aghy si copilotul Vasi gasesc un fel de radio regional cred, care pune o muzica pe care nu am auzit-o niciodata si pe care sper sa nu o mai aud in graba. Tot ce retin dintr-o piesa e: „you set me on fire, I can feal your desire”…de-altfel radem pe tema asta. Ajungem la benzinarie de unde Aghy isi cumpara un suc, iar eu ma dau la o bere. Datorita orei tarzii, nu mai stam sa ne intalnim cu baietii si plecam spre Cluj. Drumul e oricum lung si prost, noi suntem obositi si nu vrem sa pierdem timp si mai mult.
Intalnirea cu muntii Caliman a fost foarte placuta. E prima oara cand ajung pe-aici, si cu siguranta nu ultima. Mi-a placut mult traseul ales, oamenii cu care am mers si vremea deoasebit de frumoasa. Acum imi tratez gatul, pe care l-am racit. De-acum am sa merg pe zicala: ” An apple a day keeps the doctor away”.
Carpath 