Valea Soarbele si Creasta Oslei

5 zile libere in care sunt hotarat sa fac cat mai multe trasee pe ski de tura. Cat voi prinde vreme buna si energie voi iesi pe schiuri.

Plecam sapte insi( Vali, Piratu, Sorin Sanda, Veres, Sony, Adi, eu) spre Valea Soarbele din Muntii Retezat. Este valea care desparte muntii Retezat de muntii Godeanu, valea care ofera, din punctul meu de vedere, cea mai frumoasa priveliste spre Piatra Iorgovanului, o stanca uriasa din imediata apropiere.

Ajungem la Campusel unde lasam masinile.

Zapada este surprinzator de mare. Suim in schiuri direct din parcare. Ne insiram pe tot drumul de acces spre Pasul Jiu-Cerna, ca la intrarea in traseu sa ne regrupam.

Teoretic exista si un marcaj, practic sta cu totul altfel. Norocul nostru e ca suntem din zona si cunoastem bine zona. Inainte de intrarea in padure, cateva urme de urs ne indica ca s-a trezit si ca de-acum nu vom fi singuri prin zona.

Intram pe drumul forestier ce urca pe valea Soarbele. Pe moment tinem strans firul apei, ca apoi sa avem un prim hop. Cum zapada este foarte mare, ne e destul de greu sa trecem peste apa.

 

Ne cracanam care mai de care peste malul urias de zapada, ca intr-un final sa suim pe malul opus. Inaintam prin padurea de molid. Din numaratoare imi dau seama ca suntem mai putini. Unii au gasit o alta cale de a ocoli zona de trecere peste apa.

Urcam pe firul apei. Vremea este excelenta, iar zapada inghetata ne ofera sansa sa inaintam repede fara sa ne afundam.

 

Dupa o scurta pauza de regrupare, continuam pe drumul forestier, iar din cand in cand urmele noastre se intersecteaza cu urmele de urs. Ajungem si la limita padurii.

Avem o urcare mai abrupta, printr-o padure de fag ceva mai batrana. In cateva serpentine, capatam altitudine si iesim in golul alpin langa stana din Soarbele.

Aici facem o pauza mare de masa. N-am uitat…” an apple a day keep the doctor away”!

Crestele inzapezite ne fura repede privirile si planurile. Ne uitam spre creasta Oslei, care ne face cu ochiul de vis a vis, dar stim ca ne asteapta o valea frumoasa, Soarbele.

Dupa o pauza de ras si mancat si hidratat, e cazul sa ne punem in miscare. Urcarea spre creasta  o facem prin stanga vaii pe piciorul Soarbele.

 

Avem o urcare lunga, dar relativ lejera. Jnepenii sunt acum bine astupati, iar serpentinele facute de ceilalti coechipieri sunt bine trasate si cu usurinta atingem si culmea ce desparte cele doua vai paralele: Soarbele de Sturu. Peisajul este de vis. O imagine de ansamblu spre cracii lungi si impaduriti ce coboara din muntii Godeanu spre valea Cernei, barajul lui Iovan, Creasta Oslei, Piatra Iorgovanului si mai ales spre valea Soarbele si stanca varfului Paltina.

 

Vantul incepe sa-si faca simtita prezenta, iar la apus se aduna nori periculosi. Continuam sa urcam. Vantul sufla din ce in ce mai tare cu fiecare metru in altitudine, iar norii parca prind curaj si se apropie tot mai mult de noi.

 

Dupa o fata mai abrupta atingem creasta principala ce leaga Retezatul de Godeanu, undeva in apropiere de varful Paltina 2149 m alt. Aici deja vremea nu mai este asa prietenoasa. Norii josi si-au facut prezenta, iar rafalele de vant tind sa creasca in intensitate. Ne adapostim dupa o stanca inzapezita si incepem sa ne pregatim, nu inainte de mai manca ceva inainte de coborare.

Tragem cateva fotografii, mancam putin, cateva glume siropoase pe seama pensionarilor care ne insotesc si …e timpul sa alunecam.

 

Pe rand ne desprindem de stanca inghetata. Cateva viraje frumoase si ne oprim. Dam verdictul: zapada este excelenta de ski. Coboram in continuare, de data aceasta e un fel de ” inferno”…fiecare cu directia lui, fiecare cu stilul lui, mai degraba un fel de ” cine ajunge primul jos”.

Hotaram sa ne facem si ceva poze pe coborare. Trimitem pe Vali inainte. Noi ne pregatim de fotografie. Vom cobora tot asa la gramada. Prindem o fata faina de munte si speram noi, am facut fotografii reusite cu ” inferno downhill”. De data asta cobor eu inainte sa mai fac ceva poze. Imi dau seama ca zapada s-a schimbat, s-a inmuiat foarte tare si oarecum agata destul de tare. Ma chinui sa fac cateva viraje si-mi spun, cu siguranta vor iesi niste poze interesante. Ma opresc si dau semnul de coborare. Vine trupa horata. Trei, patru cinci viraje, ca apoi sa vad si accidentul in care Piratu, a fost lovit destul de bine de Sorin. Sper ca e totul ok, din cate vad eu ceva, ceva nu pusca bine pe-acolo. Ajung intr-un final cu totii in zona unde sunt eu, si da, Piratu s-a ales cu o mica spartura la cap…poate asa va purta casca!!!

 

Ne uitam cu totii la grozavie, incercam sa ne dam seama cum de nu au avut loc pe ditamai muntele, si-apoi continuam in coborare usoara spre stana din Soarbele. Schiurile aluneca destul de greu din cauza zapezii apoase. La stana mai facem o mica regrupare si o pauza, unde le dau de gandit la baieti. Ii invit la o tura pe Creasta Oslei. Avand in vedere ca mai avem atat de mult timp, am zis sa facem inca un traseu. O parte ma aproba, iar o parte ramane sa-mi dea un raspuns in josul vaii. Ne echipam iarasi pentru o ultima portiune de coborare, de data asta prin padure, ca apoi sa prindem drumul forestier pe care am facut si urcarea. Ne lansam, dar nu prea avem viteza. Zapada grea ne tine pe loc si nu alta. Ne miscam destul de greu si asta ma cam enerveaza ca ma asteptam sa avem o coborare mai rapida, si mai frumoasa, asta avand in vedere ca vroiam sa prindem si ceva timp pentru Oslea. Pe drumul forestier ne smecherim. Mergem toti pe aceeasi urma. Cum eu am schiuri mai late, sunt si primul la facut de urma. Ceilalti vin pe urma mea si mor de ciuda, ei chiar aluneca, iar eu ma chinui sa dau din bete si sa mentin un ritm. Sa evitam trecerea peste apa, ne miscam usor spre stanga pe un alt drum forestier si intram in drumul de acces spre Pasul Jiu-Cerna. Soarele si-a facut iarasi aparitia si ne gandim ce sa facem. Inca astept raspunsuri la ideea mea a urca in creasta Oslei. Ne oprim cu totii si vorbim. Se pare ca de pensionari scapam. Piratu si Sorin se retrag spre cabana de vanatoare de la Campusel. Restul ne echipam de urcare. Montam focile, mancam putin,mai bem cate o gura de apa si pornim.

Zapada este destul de moale, iar spre norocul nostru prindem o urma de senila, probabil un ATV pe senile. Urcam foarte lejer pe urma respectiva si in cateva minute suntem in Pasul Jiu-Cerna, pas ce desparte muntii Valcan de Muntii Retezat.

 

De-aici nu mai avem urma, va trebui sa spargem noi urme. Cotim stanga din pas si urcam spre Oslei pe Plaiul Sarba.

Urcarea este lunga, dar foarte usoara. Acum avem o priveliste frumoasa spre valea Soarbele, care abia ce o coborasem. Piatra Iorgovanului apare si ea, cu o usoara umbra coborata de un nor.

Zapada e ceva mai buna decat pe valea Soarbele. Intentia noastra e de a urca pana in saua  ” La Suliti”, iar de-acolo sa prindem un picior de munte care sa ne scoata langa cabana de vanatoare Campusel. Adi, Vali si Veres sunt undeva mai in fata, iar eu si Sony ceva mai lenesi ne incingem la povesti intr-o urcare mai mult decat lejera. Intr-un final ajungem si in saua  ” La Suliti”.

Vad ca Adi nu e prea OK si se pare ca va abandona tura, se va intoarce spre cabana. Ne punem sa mancam putin, eu chiar simt nevoia de o masa. De-aici luam hotararea sa urcam pana in creasta Oslei, direct prin varful Pestisanu 1937 m alt. Vremea se mentine destul de buna, si speram ca norii negrii de la apus sa nu vina inspre noi. Pregatim de urcare. Urmeaza o urcare abrupta, care ne va solicita. Suim in schiuri si luam direct muntele in piept. Sunt primul la facut de urme.

 

 

Vali e in spatele meu, apoi Veres, si ceva mai jos Sony. In departare vad pe Adi care s-a lasat usor spre cabana Campusel. Urcam in zig-zag-uri scurte. Devine tot mai abrupt si ma intreb daca vom reusi sa urcam Pestisanu pe schiuri. Niciodata nu am reusit, deci ma indoiesc ca va fi acum un succes. Zapada e inca buna, iar foca sta bine pe panta abrupta. Suim, suim, si iata-ne ajunsi in vf Pestisanu la 1937 m alt.

N-am crezut ca-l vom urca pe schiuri. E o urcare abrupta si de cele mai multe ori e plin de gheata. Din varf se deschide o frumoasa priveliste spre abrupturile Oslei, spre creasta Oslei, acum impresionant de bogata in cornise de zapada. Vis a vis, Retezatul Mic( calcaros) isi etaleaza culmile domoale, dar si zonele de abrupt din peretii Iorgovanului si Albele. Spre sud se vede o parte din Gorj. Tot din acest punct avem o imagine frumoasa asupra crestei muntilor Valcan, in prim plan fiind vf Arcanu, iar in planuri departate zarim cu usurinta vf Straja, si chiar Muntii Parang.

Ajunsi pe varf, stim ca urmeaza o zona mai greoaie si plina de pericole. Cornisele uriase trebuie ocolite cu grija. Apare si Sony, care a urcat ceva mai greu, si incepem sa strabatem creasta Oslei cu directia Vf Oslea 1946 m alt. Cornisele se tin lant de creasta, iar pe ici pe colo devine destul de greu de trecut. Facem si o scurta coborare pe schiuri si ne inscriem in scurta urcare spre vf Oslea.

 

 

O urcare scurta, pe cornisele de zapada ne arunca pe varful Oslea 1946 m alt, langa stalpul indicator, acum ruginit. Vremea se strica usor si simt primii picuri de ploaie. Ma ingrijoareaza vremea, avand in vedere stratul urias de zapada, chiar nu-mi doresc ploaie deloc.

 

Ajung si ceilalti pe varf si trecem rapid la poze. Ne odihnim pentru o scurta vreme, moment in care ne delectam ochii cu peisajul din jur.

In valea Stirbu o uriasa avalansa a blocat efectiv valea cu tone de zapada. Din varful Oslea, ne coboram pe schiuri pe cracul Stirbu. Avem de coborat o portiune abrupta, si imi este usor teama, nu de mine sau de Vali, ci de ceilalti pe care nu-i cunosc mai deloc, si chiar nu le stiu nivelul. Ne pregatim de coborare. Plec primul, urmat de Vali, Veres si Sony. Zapada e destul de moale. Cateva viraje mai scurte si ma opresc. Astept si pe ceilalti sa ajunga in punctul meu. Din acest punct facem o traversare in curba de nivel ca sa iesim direct pe coama  cracului Stirbu. Ajung primul, si ma uit in spate sa-i vad si pe ceilalti. Ajung cu totii in siguranta si ne coboram pe culmea domoala pana in apropierea stanei Stirbu. La stana o mica pauza, inaintea coborarii prin padurea de fag.

Norii se aduna tot mai mult si e cazul sa ne grabim, asta daca vrem sa nu schiem pe ploaie. Intram in padurea de fag, unde prindem o zapada perfecta de schiat.

Din pacate padurea nu e foarte lunga si parca intr-o clipi am si ajuns in josul vaii, in drumul forestier din valea Stirbu.

Usor, coboram in sir indian pe valea, tinand strans firul apei. Traversam apa pe un podet improvizat si ajungem la cabana de vanatoare Campusel, unde pensionarii si Adi ne asteptau.

A fost o tura foarte frumoasa si abia astept sa vad pe unde vom iesi in zilele urmatoare.

Publicitate